În prezent, există numeroase opţiuni de publicitate a produselor și serviciilor. Unele metode constau în identificarea principalelor aspecte pozitive ale produsului, altele atrag pentru că au prețurile reduse. Publicitatea site-ului pe Internet nu trebuie neapărat să vorbească direct despre produsul sau serviciul dorit. Astfel de trucuri se numesc teasere. În acest caz, mesajul publicitar nu are nimic de-a face cu mărfurile, ci doar le stîrneşte oamenilor curiozitatea. Spre exemplu, o persoană va vedea întrebarea: cine locuiește la fundul oceanului? Chiar şi dacă cunoaşte răspunsul, ar putea fi interesată, iar făcînd click pe link va ajunge pe site-ul care comercializează filtre de apă sau altceva. Vizitatorii sînt atrași pe site de teasere, care captează imediat atenţia pe resursele informaționale.
Atunci cînd teasers-ele sînt examinate din punctul de vedere al agentului de publicitate, se poate spune că acesta este un mod foarte agresiv de atragere a clienților. Vizitatorii nu pot decît să atragă atenția la aceste bannere, însă nu este garantat că aceştia vor accesa link-ului către site. Problema cea mai frecventă, din cauza căreia teaserele devin ineficiente, este discrepanța dintre conținutul site-ului, pe care se pomeneşte utilizatorul și textul care însoţeşte banner-ul. O persoană care intenționează să-și promoveze produsele trebuie să decidă asupra tipului adecvat de publicitate: teaser sau oricare alta.
De obicei , investiția în publicitatea pe Internet de acest tip este relevantă la stadiul inițial de promovare a resursei. Dacă vorbim despre proprietarul site-ului, publicitatea teaser este una dintre sursele de a obţine venit de pe urmele acestuia. De obicei, anunțurile de acest tip decid să le plaseze proprietarii de resursecare folosesc şi alte metode de monetizare ale site-urilor
De obicei, teaser-ele nu reprezintă o amenințare, dacă sînt utilizate într-o cantitate moderată. Dacă însă există o acumulare mare de bannere agresive, atunci utilizatorul nu poate pur și simplu să menţină atenția sa asupra contentului și uneori poate chiar nici să nu o observe. Veniturile provenite din publicitatea de tip teaser sînt mai mici în comparație cu cea contextuală, fapt care este cauzat de cerințele reduse faţă de caracteristicile site-urilor-platforme. Prin urmare, reiese că plasarea de teaser-e pe site ar trebui să fie însoțită de o urmărire atentă a corespunderii resurselor informaționale cu tematica anunțului-publicitar ales.
Publicitatea unui site pe Internet trebuie să fie eficientă, de aceea rețelele teaser devin din ce în ce mai populare. Rețeaua Teaser reprezintă un program de parteneriat destinat pentru cumpărarea, vinderea și schimbul de trafic teaser. Astfel de programe sînt destinate proprietarilor de site-uri care doresc să atragă venituri suplimentare prin plasarea blocurilor de publicitate teaser. Puteți cumpăra trafic pe rețeaua noastră de teaser "Moldmedia". Avem opțiuni nu numai pentru portalurile de știri și informaționale, ci și pentru site-urile cu domenii înguste. Spre exemplu, dacă rețeaua de publicitate este specializată exclusiv pe tematica pentru femei, atunci aceasta va fi perfectă pentru bloguri, magazine online și forumuri care vizează publicul feminin.
Chiar și cele mai serioase site-uri de pe Internet alocă spații pe paginile sale pentru plasarea publicității, contra plată. Desigur, unii vizitatori nu sînt entuziasmați de publicitatea enervantă, motiv pentru care multe resurse au renunțat la publicitatea de tip bannere. În acest caz, teaserele pentru site pot fi numite opțiuni optime. Acestea arată la fel cu un bloc de știri mic, iar datorită acestui lucru se pot înscrie organic în designul general al site-ului.
Rețeaua noastră de teaser "Moldmedia" monitorizează cu atenție calitatea materialelor promoționale, de aceea știrile postate corespund întotdeauna direcției tematice a întregii resurse. Acesta este principalul factor care oferă mai multe click-uri și accesări ale link-urilor. În rețeaua noastră de teaser, puteți să comandați publicitatea potrivită, care să corespundă perfect cerințelor dvs., dar, mai ales, una care fie în stare să atragă un număr imens de vizitatori noi.